Comunicarea in procesele manageriale de coordonare si control

Comunicarea este o componenta esentiala a vietii, componenta care
trebuie sa fie înţeleasă cat mai corect pentru a-si atinge scopurile. Pentru a
stăpâni comunicarea trebuie să o înţelegem, să înţelegem elementele ei de
bază.
În esenţă, comunicarea reprezintă schimbul unei particule dintr-o
parte a spaţiului în altă parte a spaţiului, particula reprezentând subiectul
comunicat: un obiect, un mesaj scris, o idee. Acest mod simplu de înţelegere
a esenţei comunicării conduce la următoarea definiţie:
Comunicarea reprezintă considerarea şi acţiunea de a deplasa un
impuls sau particulă de la un punct sursă, pe o anumita distanţă, cu intenţia
de a reconstitui la un punct de recepţie, un duplicat/copie şi o înţelegere a
ceea ce a emanat de la punctul sursă.
Comunicarea a fost percepută ca element fundamental al existenţei
umane încă din antichitate. În fapt, însăşi etimologia termenului sugerează
acest lucru; cuvântul „comunicare” provine din limba latină; „communis”
înseamnă „a pune de acord”, „a fi în legătură cu” sau „a fi în relaţie”, deşi
termenul circulă în vocabularul anticilor cu sensul de „a transmite şi
celorlalţi”, „a împărtăşi ceva celorlalţi”.
Comunicarea este un proces prin care un individ (comunicatorul)
transmite stimuli (de obicei, verbali) cu scopul de a schimba comportarea
altor indivizi (auditoriul). Se pot defini două unităţi însufleţite „A” şi „B”
considerate ca terminale. Prin terminal se înţelege un punct care primeşte,
retransmite şi emite comunicaţii. În funcţie de aceste două unităţi şi de
relaţiile care se stabilesc între ele, pot fi enumeraţi următorii paşi ai
comunicării:
- Pentru a exista o comunicare este necesar ca în „A” să existe o
intenţie care se va transforma la „B” în atenţie ;