Confruntarea cu stresul si satisfactia in munca la cadrele didactice

A fi dascal în România de astazi nu este foarte atractiv pentru numerosi tineri, care prefera sa îsi valorifice potentialul în alte activitati aducatoare de beneficii decât cele de la catedra. Unul dintre motivele invocate pentru lipsa de apetenta a absolventilor de învatamânt superior pentru a fi profesori este, alaturi de remuneratia modesta, dificultatea adaptarii la solicitarile muncii, ceea ce conduce la o satisfactie profesionala scazuta, la instalarea stresului si, adeseori, la o patologie specifica.
Investigarea fenomenului stresului în munca nu este, desigur, recenta. În spatiul românesc sunt numeroase investigatiile destinate sa identifice modele ale stresului ocupational, cauze ale stresului si tipuri de stresori, variabilele care influenteaza receptarea si confruntarea cu stresul. În câmpul educational însa, cartea Gabrielei Ivan, 'Confruntarea cu stresul si satisfacsia în munca la cadrele didactice', vine sa umple un gol, ea fiind o abordare particularizanta a fenomenului, centrata pe munca învatatorilor si a educatorilor. Daca în diverse alte tari s-au efectuat studii asupra surselor de stres si a mecanismelor de confruntare pe care le activeaza cei care lucreaza în învatamânt, la noi astfel de lucrari sunt greu de gasit. Iar extrapolarea concluziilor din literatura straina la realitatea româneasca este riscanta, date fiind diferentele notabile dintre sistemul românesc de învatamânt si cele straine. Cu toate acestea, autoarea se raporteaza si la realitatea europeana a muncii, consultând documente ale Comunitatii Europene privitoare la îmbunatatirea conditiilor de munca si a securitatii si sanatatii în munca.
Ce aduce nou aceasta carte? În primul rând, o prezentare a muncii cadrului didactic din variate perspective: caracteristici ale muncii (varietate, rutina, inovatie, cerinte aptitudinale), aspecte motivationale, relatia dintre satisfactia si performanta în munca, standardele profesionale. În al doilea rând, realizarea unei cercetari empirice a relatiei dintre factori de personalitate si adaptarea în munca de cadru didactic, adaptare reflectata în capacitatea de confruntare eficienta cu stresul în organizatie si nivelul satisfactiei profesionale. Se cuvine amintit efortul de documentare al autoarei, ilustrat prin referintele biblio- si webografice ce contine atât titluri consacrate în domeniu, cât si lucrari recente care valorifica rezultatele cercetarilor de specialitate.
Cui îi este adresata aceasta carte? Cercetatorilor, ca punct de plecare în documentare, responsabililor pentru starea învatamântului românesc ca sursa de informatii si posibile directii de interventie, cadrelor didactice însele ca prilej de autointerogatie si reflectie. Poate ca si parintilor, pentru a cunoaste, întelege si pretui eforturile, deseori nestiute, depuse de educatoare si învatatoare în slujba elevilor ale caror realizari sunt sursa celor mai mari satisfactii profesionale.
Prima dintre cele doua parti ale cartii este o încadrare teoretica a problematicii muncii cadrelor didactice, în care sunt abordate atât aspecte organizationale, cât si de individuale de natura sa influenteze aparitia si confruntarea cu stresul. Activitatea de cadru didactic, desi intelectuala în esenta sa, este solicitanta deopotriva si la nivel fizic. Printre stresorii organizationali în munca de cadru didactic sunt amintiti: nevoia permanenta de perfectionare, supraîncarcarea cu sarcini, instabilitatea legislativa care obliga la adaptare, slaba dotare a unitatilor de învatamânt, orarul care nu se realizeaza în functie de curba de efort si randament a elevilor, ci, mai degraba, în functie de considerente administrative. La acestea se adauga deteriorarea prestigiului social a muncii cadrului didactic, asteptarile adeseori nerealiste ale parintilor, disponibilitatea redusa a multor elevi de a se investi în propria formare.
Un merit indiscutabil al autoarei este realizarea unei analize complexe a organizatiei scolare de la nivel macro la nivel micro. Astfel, la nivel macro, scoala este prezentata ca o organizatie care învata, în care sunt încurajate comportamentele proactive si creative, institutia scolara functionând ca un sistem deschis care asigura permanenta autoreglare a raporturilor pedagogice dintre fluxurile de intrare si cele de iesire. La nivel micro, fiecare clasa de elevi poate fi considerata o ‘microorganizatie sociala de sine statatoare’ (Iosifescu, 1998) ce reflecta în mod specific si unic caracteristicile întregului care este scoala din care face parte. Daca stresul ocupational ne afecteaza la nivel individual, deci micro, multe din cauzele sale sunt identificabile la nivel macro, motiv pentru care este adusa în discutie sanatatea organizationala a scolii, consecinta a unei culturi organizationale puternice, în care sunt valorizate satisfactia cadrelor didactice si motivatia pentru învatare a elevilor.
Dintre factorii de personalitate care îsi pun amprenta asupra confruntarii fiecarui individ cu situatiile potential stresante, sunt analizati localizarea controlului - reactiile si vulnerabilitatea la stres fiind sensibil diferite la internalisti si externalisti - si stima de sine, sursa de motivare sau, dimpotriva, de descurajare în fata evenimentelor solicitante.
Cea de a doua parte a lucrarii este o cercetare desfasurata cu multa acuratete stiintifica având ca obiectiv studierea relatiei dintre variabilele psihologice si socio-demografice si adaptarea în munca a cadrelor didactice din învatamântul primar si prescolar. Autoarea a efectuat aceasta cercetare nu doar dintr-un interes strict stiintific de cunoastere, ci si din dorinta de a întelege mai bine domeniul în care lucreaza de destui ani ca învatatoare.
Desi desfasurata pe un lot de învatatori si educatoare dintr-un singur judet al tarii, fapt ce împiedica generalizarea rezultatelor la nivel national, cercetarea contine o analiza rafinata a datelor colectate si comparatii în functie de variabile criteriu variate precum zona în care se afla institutia scolara, grupa de vârsta si de vechime a participantilor la investigatie, gradul didactic si nivelul lor de studii.
Rezultatele studiului întreprins de autoare aduc elemente în întelegerea modului în care se relationeaza caracteristicile de personalitate ale dascalilor, diferitele fatete ale satisfactiei profesionale si reactia la evenimentele stresante. Reamintind ca se impune prudenta înainte de a extrapola concluziile pe populatii mai largi, autoarea studiului constata ca nivelul redus de stres se asociaza cu un nivel ridicat al satisfactiei în munca a cadrelor didactice, cu precadere pe componentele facilitatilor si a continutului muncii. În plus, progresul în cariera, concretizat în obtinerea gradelor didactice amplifica trairile pozitive generate de profesie, o posibila explicatie fiind ca dobândirea de gradelor didactice II si I înseamna perfectionare profesionala si un plus de competenta si experienta, susceptibile sa genereze realizari care produc satisfactie.
Obtinerea unui nou grad didactic înseamna si un plus de ani ai cadrului didactic. S-ar putea presupune ca pe masura înaintarii în vârsta, creste si satisfactia în munca. Rezultatele studiului de fata impun nuantarea unei astfel de supozitii; de fapt, se constata o dinamica în ambele sensuri. Dascalii aflati în plina maturitate profesionala, cu vârsta cuprinsa între 27 si 51 de ani, sunt mai satisfacuti de munca lor, atât în comparatie cu colegii debutanti, cât si cu cei care numara anii pe care îi vor mai petrece în scoala pâna la pensionare. Un fenomen similar a fost identificat si la nivelul stresului celor trei categorii de vârsta; tinerii si cei aflati aproape de pensie sunt mai stresati decât cadrele didactice din grupa de mijloc. Probabil ca însasi obtinerea gradelor didactice, ce survine în deceniile al patrulea si al cincilea de viata genereaza multa satisfactie, alaturi de realizari legate de performantele elevilor. Dupa 50 de ani însa, se pare ca uzura si solicitarile psihice, alaturi de rutina amplifica trairea stresului si reduc sursele de satisfactie.
La nivelul perceptiei comune, suntem tentati sa consideram munca educatoarelor mai usoara si mai putin solicitanta decât a celor ce predau în ciclul primar. Analiza datelor colectate conduce la concluzia surprinzatoare ca indiferent de ciclul în care lucreaza, dascalii investigati se confrunta cu solicitari la fel de stresante, chiar daca diferite. Acest fapt ar trebui sa ne determine sa valorizam mai mult activitatea si implicarea educatoarelor, care, iata, învestesc si ele eforturi considerabile în profesie.
Diferentele legate de reactivitatea la stres constatate între cadrele didactice ce lucreaza în mediul rural si, respectiv, urban, ar îndreptati afirmatia ca este mai greu sa fii dascal la oras. Din pacate, numarul mic de participanti la cercetare care îsi desfasoara activitatea la tara pun serios sub semnul întrebarii o astfel de afirmatie; cercetari ulterioare însa pe loturi extinse vor putea eventual confirma o ipoteza în aceasta directie.
Diferente între modul în care sunt traite stresul si satisfactia profesionala aduce si credinta individului ca sta sau nu în puterea sa sa controleze cursul evenimentelor pe care le traverseaza. Aceasta variabila de personalitate - localizarea controlului - în varianta sa 'în exterior' se asociaza cu niveluri ridicate ale satisfactiei profesionale. Surprinzator sa constati ca cei care considera ca altii sau soarta le determina cu precadere realizarile si nereusitele sunt totusi mai satisfacuti de munca lor. Nu este deloc exclus ca acele cadre didactice care se simt puternic responsabile pentru ceea ce li se întâmpla sa traiasca mai intens esecurile, cu sentimentul ca nu s-au straduit suficient, fapt ce le umbreste bucuria realizarilor, iar în ansamblu le reduce starea de satisfactie profesionala.
Fara îndoiala ca explicatiile propuse de autoare, ca si cele pe care le putem gasi fiecare dintre noi, cititorii, stau sub semnul incertitudinii. Dar daca Gabriela Ivan ne-a prilejuit momente de interogatie si analiza a realitatii muncii de cadru didactic, aceasta carte nu a fost scrisa în zadar.
Cui îi este adresata aceasta carte? Cercetatorilor, ca punct de plecare în documentare, responsabililor pentru starea învatamântului românesc ca sursa de informatii si posibile directii de interventie, cadrelor didactice însele ca prilej de autointerogatie si reflectie. Poate ca si parintilor, pentru a cunoaste, întelege si pretui eforturile, deseori nestiute, depuse de educatoare si învatatoare în slujba elevilor ale caror realizari sunt sursa celor mai mari satisfactii profesionale.



Conf. dr. psih. Mariela Pavalache-Ilie