Enciclopedia plantelor medicinale folosite in terapia veterinara

Cea mai completa lucrare din domeniu!
Format A4
Animalele, indiferent de modul lor de hrănire, consumă diferite plante sau organe ale acestora în scopul diminuării şi, chiar, tratării stărilor lor de boală.
Inteligenţa la nivelul animalelor este definită prin capacitatea acestora de a-şi adapta comportamentul la situaţia existentă.
Se disting două modalităţi de conduite adaptative:
▪ instinctivă (automată) – exprimată prin programe ce includ experienţa speciei, transmise genetic,
▪ deliberată – în care intervine intenţionalitatea.
Un act deliberat cu eficienţă adaptativă presupune o experienţă însuşită prin învăţare şi memorare, o anticipare şi o elaborare adecvată. În instincte apare doar o experienţă trecută şi memorată în genele codului genetic. Transmiterea lor la descendenţi constituie prin sine însăşi o anticipare a condiţiilor de mediu şi a experienţelor la care va fi supus purtătorul lor. Când experienţele individuale şi condiţiile de mediu nu corespund cu acelea memorate de specie în aceste instincte, individul este obligat să recurgă la acte deliberate sau să piară prin lipsa capacităţii de adaptare.
În realitate există o îmbinare a celor două posibilităţi de acţiune, o „libertate a voinţei” ale cărei limite se extind concomitent cu dezvoltarea filogenetică a sistemului nervos. Într-o lume în continuă schimbare şi evoluţie, nici un instinct nu poate fi suficient pentru a anticipa toate condiţiile în care va trăi purtătorul său. De aceea, acesta trebuie să fie dotat şi cu posibilităţi de acţiune întreprinse ad-hoc. Când toate acestea sunt depăşite individul dispare.
Instinctele sunt garanţii pe care specia şi le ia pentru ca perpetuarea sa să nu se întrerupă. De aceea, le întâlnim în lumea vie, şi acesta este motivul pentru care manifestarea lor se petrece sub imperiul unei tensiuni la care animalul nu se poate opune fără să-şi atragă suferinţa, iar satisfacerea lor este răsplătită prin plăcere.
În esenţa lor, conduitele instinctive constituie acte inteligente având finalităţi adaptative. Ele sunt o expresie a inteligenţei materiei vii.

Din dragoste de animale şi de natură am continuat seria „ENCICLOPEDIA PLANTELOR MEDICINALE” prin realizarea volumului „Enciclopedia plantelor medicinale folosite în terapia veterinară”.
Elaborarea acestei lucrări are la bază anumite considerente de ordin teoretic şi practic:
- acest volum se adresează atât specialiştilor, cât şi publicului iubitor de animale,
- plantele medicinale pot fi încadrate la limita dintre produsele alimentare şi medicamentele propriu-zise. Rolul lor nu se limitează la influenţarea unor procese patologice, ci devine din ce în ce mai important în prevenirea afecţiunilor.
- în lucrare este redată răspândirea plantelor medicinale, acolo unde sunt în număr mare şi pot fi recoltate,
- de asemenea, cartea oferă îndrumări privind recoltarea în condiţii optime a acestor plante,
- recoltarea plantelor medicinale din flora spontană de către proprietarul necuvântătorului oferă numeroase avantaje: mişcarea, îmbogăţirea cunoştinţelor, valorificarea unor resurse locale,
- pentru a evita eventualele accidente, este descris cum trebuie să fie produsul obţinut după uscare,
- se ştie că pentru a avea un efect terapeutic direct mai accentuat plantele medicinale se administrează în amestecuri. De aceea, la fiecare afecţiune mai des întâlnită sunt prezentate plantele medicinale indicate,
- pentru ca plantele medicinale să-şi păstreze calităţile şi efectul asupra organismului, trebuie preparate în mod adecvat şi potrivit scopului urmărit; acest aspect este mult mai important decât cantitatea pe care o administrăm,
- explicarea diferiţilor termeni medicali şi botanici întâlniţi în lucrare.

Lucrarea începe cu o prezentare succintă a istoriei plantelor medicinale şi a relaţiei plante - animale, care face obiectul primului capitol „Studiu introductiv”.
În capitolul „Noţiuni generale despre plante medicinale” se prezintă principalele clase de principii active, ca substanţe tămăduitoare pentru organismul animal. De asemenea, se indică metodele de identificare, recoltare, uscare şi conservare ale plantelor medicinale în subcapitolul „Obţinerea drogurilor”. Un loc aparte în acest subcapitol îl are prezentarea specială a precauţiei faţă de plantele medicinale toxice. Capitolul se încheie cu prezentarea modurilor de prelucrare a drogurilor [reprezentate prin materia primă de origine vegetală, animală sau minerală, care serveşte la prepararea anumitor medicamente (conform definiţiei din DEX); organele uscate ale plantelor medicinale, în cazul nostru].
Al treilea capitol, care este şi cel mai vast, cuprinde „Plantele medicinale folosite în terapia veterinară”. Fiecare specie de plante se legitimează cu denumirea populară şi ştiinţifică, urmată de încadrarea în familie, ecologia şi răspândirea în ţară. În continuare se prezintă descrierea botanică succintă pentru recunoaşterea plantei, organul (organele) utilizat(e), recoltarea (la plantele medicinale cele mai folosite recoltarea este însoţită de prezentarea produsului obţinut, pentru a putea fi utilizat cu maximum de randament). Monografia plantei se completează cu compoziţia chimică din punct de vedere al virtuţilor terapeutice, precum şi, unde este cazul, toxicologia plantei urmată de acordarea primului ajutor în cazul unor intoxicaţii accidentale cu plante medicinale toxice. Apoi sunt prezentate recomandările fitoterapeutice şi modul de administrare al plantelor, atât în uz intern, cât şi în cel extern. Monografia fiecărei plante medicinale se încheie cu un tabel care sintetizează datele cele mai importante despre aceasta. De asemenea, fiecare plantă este însoţită de un desen alb - negru.
Explicarea succintă a diferiţilor termeni medicali şi botanici întâlniţi în lucrare face obiectul „Glosarului”.
„Indexul de denumiri ştiinţifice” vine în sprijinul cititorului pentru a găsi planta medicinală căutată, indiferent sub ce denumire populară ar cunoaşte-o.
Materialul bibliografic fiind foarte generos şi numeros, lucrarea se încheie doar cu o „Bibliografie selectivă”.
Trebuie subliniat că această lucrare nu urmăreşte să prescrie tratamente şi nici să înlocuiască consultaţia medicului, ci numai să arate însuşirile plantelor medicinale, să înlăture unele întrebuinţări greşite şi să ajute la utilizarea lor într-un mod ştiinţific, în apărarea sănătăţii.

Autorul